Eram de acord ca raspunsul la orice intrebare se afla in interiorul nostru si sustin in continuare aceasta idee. Dar de asemenea sustin faptul ca prin experientele avute de altii poti evolua, dupa ce tragi propriile tale concluzii, dupa ce acestea iti transmit ceea ce aveai tu de inteles la vremea respectiva.
Te poate framanta un anumit subiect de luni intregi sau chiar de ani buni de zile. Apoi, te poti trezii din zapaceala ta proprie, dupa ce intelegi CEVA anume. Un simplu lucrusor, o simpla idee, o solutie atat de la indemana, dar pentru care te-ai framantat indelung, poate exista in tine dar a iesit la iveala gandindu-te la altcineva.
O persoana anume, apropiata sau nu, poate avea parte de o experienta inaltatoare dar pe care o resimte mult timp ca fiind o trauma. Nu o intelege pentru ca i s-a intamplat intr-o perioada cand nu avea acces la foarte multa informatie sau intr-o perioada cand poate era prea tanara, avea prea putina experienta de viata.
Aici intervi tu, care ai un bagaj informational in masura sa decodifice semnificatiile situatiei respective. Insa, pe masura ce te apropii de concluzia finala, realizezi ca ti se transmite si tie un mesaj prin intermediul a ceea ce urmeaza sa ii dezvalui persoanei cu pricina. Realizezi ca poti conecta viata ta cu semnificatia pe care ai gandit-o pentru cealalta persoana. (Fenomentul Oglinda?!)
Sa zicem ca esti pierdut in niste detalii, prea multe, contrare, care se contrazic, si ca din pricina faptului ca ai citit prea multe, nu mai stii nici ce sa crezi, nu iti gasesti propria cale, linistea sufletului la care tanjesti de prea mult timp. Si-apoi, apare o fiinta care iti cere ajutorul, intr-o situatie care nici macar nu se refera la subiectul care te framanta si pe tine. Si totusi, pe masura ce avansezi in analiza respectiva, descoperi ca persoana respectiva ar fi trebuit sa inteleaga CEVA, iar acel CEVA te scoate pe tine din haos, iti releva si tie ca te afli pe calea cea buna, doar ca te-ai cam pierdut in detalii din pricina comparatiei cu altii, din pricina ca ai observat ca ceilalti nu se afla pe o cale asemanatoare.
E drept, toate drumurile duc in acelasi loc, dar oare putem sa nu ii judecam pe cei care au ales o alta cale, nu pe cea care noi o consideram a fi ,,cea buna,,? Dar oare nu exista si situatia inversa, cand ne judecam pe noi insine ca n-am ales calea pe care ceilalti au ales-o? Eu ma aflam in cea de-a doua ,,intrebare,,... pentru ca ma aflu in preajma unei majoritati care urmeaza o cale cu care eu nu vibrez, pe care nu o simt ca fiind si a mea. Unii pot sa se creada mai presus decat ceilalti, dar eu nu pot, astfel ca nu ma simt nici privilegiata si nici la polul celalalt. Din acest motiv, nu ne putem accepta, pentru ca ne masuram si comparam cu altul, care poate chiar e fericit in drumul sau, pe calea aleasa de sufletul sau.
Si-atunci eu de ce n-as fi fericita pe calea aleasa de sufletul meu? De ce n-as profita de ceea ce calea mea imi ofera? De ce sa nu continui, de ce sa ma framant, de ce sa analizez atat, de ce nu traiesc efectiv prezentul de care dispun? Chiar si acum complic putin lucrurile punandu-mi atat de multe intrebari. Dar m-am decis, de acum ma las dusa de valul sufletului meu, ma las condusa de propria-mi voce interioara. De asemenea, ii voi lasa pe ceilalti sa-si asculte propriile indemnuri, care poti fi, sau nu, in contradictie cu ale mele.
Fiecaruia dupa Credinta sa, Fiecare sa-si urmeze propria intuitie! Intr-acolo e drumul cel bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu