joi, 10 martie 2011

Scuze, scuze si iar scuze!

Am constatat ca suntem campioni la ,,gasitul de scuze,,. Ne cramponam de orice doar sa nu cumva sa fim nevoiti sa iesim din zona de confort, din starea de inactivitate pe care o consideram ca fiind ,,siguranta,, sau ,,stabilitate,,.

Dar ce ne facem cand privim in jurul nostru si observam o anumita persoana care a trecut printr-o experienta traumatica asemanatoare cu a noastra dar care o depaseste cu mult in intensitate, gravitate, samd.?


Atunci cand problema pe care o am, trauma pe care o traiesc si pentru care sufar de atata timp, devine marunta in ochii mei, ascultand povestea altuia, ... ce ar trebui sa constat, ce inteleg de aici, ce invat, ce incearca sa imi demonstreze aceasta constatare?


Dupa ce luptam ca sa ne echilibram sufleteste, dupa ce reusim sa ne intarim cat de cat, sa ne imbarbatam, ca sa putem lupta in continuare sau ca sa putem razbii, supravietui, constienti fiind ca avem un destin greu, ... dupa toate astea, constatam ca lupta noastra este nesemnificativa pe langa cea a altcuiva, ca noi nu cunoastem decat poate jumatate din experienta persoanei cu pricina, ca noi am avut ceva mai mult ,,noroc,,. Sau poate ca ar trebui sa intelegem de aici ca se putea sa fi fost si mai rau de atat, sa multumim ca am primit doar atat, ca am scapat de cine stie ce alte experiente, de cine stie ce alte complicatii.... ce sa intelegem de aici?

Cand crezi ca le-ai trait pe toate, cand crezi ca ai depasit dificultati titanice, te trezesti ca defapt nu ai trait mare lucru, ca ai exagerat, din necunostinta de cauza sau pentru ca efectiv, momentul cu pricina a avut efectul acesta asupra ta.

Puteai sa suferi mai putin daca stiai ca se poate si mai rau? Puteai sa te lupti mai putin daca intelegeai ca exista altii care sufera mai mult decat tine?

Raspunsul este evident, pentru mine, ca NU!

Exista o vorba din popor: ,,nimeni nu primeste mai mult decat poate duce,,. Consider ca este extrem de graitoare pentru subiectul acesta. Astfel, intelegem pana acum ca experienta noastra, poate nesemnificaiva pentru un alt individ, este croita pe masura potrivita, pe cea pe care o meritam sau pe care o putem purta pe umeri.

Ca sa nu fiu inteleasa gresit vreau sa fac o precizare: eu nu vorbesc despre un subiect banal, de genul privitului la stiri si la a le plange altora de mila cand defapt noi nu putem intelege ceea ce ei experimenteaza atat timp cat nu traim in pielea lor. Eu vorbesc despre o situatie aparte, atunci cand ne putem identifica cu cineva care traieste o situatie similara dar mult mai grava sau cu mult mai multe complicatii la mijloc.

Acea persoana simte ca ti se poate destainui pentru ca o poti intelege, ea alege sa iti relateze si intamplarile sale, deoarece iti cunoaste partial situatia si crede ca ti-a fost la fel de greu sa treci peste sau prin traumele respective. Cand cineva iti plange pe umeri si cand constati asemanarea dar si faptul ca problema sa este cu mult mai grava decat a ta, ca suferinta persoanei a fost mult mai mare, ca a trebuit sa lupte mult mai mult, ca este traumatizata mult mai profund decat tine, atunci viata incearca sa iti transmita ceva. Iar acum, evident soseste intrebarea ta: DAR CE AM DE INVATAT DE AICI!

In prima faza am crezut si eu, ca si multi altii carora le-am relatat intamplarea, ca am de multumit Cerului ca am fost mai norocoasa, ca am primit mai putine lovituri, etc, etc. Insa, raspunsul mi-a venit dupa cateva zile, dupa ce am rumegat aceasta experienta cutremuratoare. A fost intr-adevar dificil pentru mine sa accept ca suferinta mea a fost mult exagerata, ca disperarea mea a fost mult prea exagerata, dar mi-am revenit, am inteles ce aveam de inteles. Insa tu, care citesti aceste randuri nu ai cum sa intelegi pentru ca nu ti-am dat toate detaliile, tu nu ai cum sa tragi concluzia potrivita pentru ca nu-mi cunosti viata si nu-i cunosti persoanei cu pricina trauma, problema, complicatia.

Ei bine, am de adaugat unele detalii suplimentare ca sa pot fi inteleasa. Acea persoana este activa, se implica in viata de zi cu zi mult mai mult decat as fi crezut ca poate. M-a uimit faptul ca ea nu si-a folosit problema drept scuza pentru a ,,trai efectiv,,. Pe cand eu, m-am simtit mereu blocata de problema mea, tintuita intr-un loc, ingradita si neputincioasa din unele puncte de vedere. E drept si faptul ca daca imi caut din nou scuze... am sa gasesc o gramada... Dar totusi, prea a sosit aceasta experienta in viata mea dupa ce eu ma tot cramponam in fata unor propuneri de a deveni mai activa decat am fost pana acum. Asadar, lectia mea se refera la a nu-mi mai cauta scuze, la a nu mai folosi alte probleme pentru a ocolii adevaratele experiente pe care le am de trait. Sa nu-mi mai folosesc copilul drept scuza pentru a nu pleca pe undeva, sa nu mai imi gasesc alte asemenea scuze pentru a nu-mi permite sa gresesc incercand ceva nou, si lista poate continua.

Ar fi stupid sa cred ca o experienta de genul acesta a aparut in calea mea doar ca sa-mi ofera alinare, imbarbatare, ceva de genul: ,,lasa, nu te mai agita, ca putea fi si mai rau de-atat, bucura-te de ceea ce ai, gandeste pozitiv, etc, etc, etc,,. Imi este clar acum mesajul pe care mi-l transmite viata, experienta, intamplarea: acela de a ma trezii din consmarul pe care mi-l amplific, de a trai si in afara lui, de a fi mai activa, de a ma gandi si mai mult la mine, la scopul si sensul vietii mele, la faptul ca am multe de indeplinit, de oferit, ca am multe de invatat, experimentat, ....

Asadar, chiar daca nu ai trait o experienta asemanatoare cu a mea, n-ar fi rau sa te gandesti la ce scuze iti gasesti pentru a nu inainta, pentru a nu iesii din zona de confort, sau pentru a nu-ti permite sa traiesti si altceva, poate chiar ceea ce ti-ai dorit dintotdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu