joi, 31 martie 2011

Sisteme de Credinta!

Prin natura umana, orice individ incearca sa se adapteze vietii, conjuncturilor, epocii, si lista poate continua la nesfarsit. Si totusi,  exista unii care nu reusesc sa ,,apartina,, de vre-un grup anume, de vre-un cult anume, de o religie anume ori de o colectivitate anume. Cum se numesc ei? Rebeli? Diferiti? Ciudati? Singuratici? Inadaptati? ... sau poate ca n-au un nume, dar cu siguranta exista si nu se simt parte dintr-un sistem de credinta anume. Se mai pot considera a fi Atei, dar nu despre acestia as dori sa discutam acum.

Marea majoritate a oamenilor se simt atrasi de o anumita religie, de un anumit cult sau de un anumit curent religios. Dar sunt cativa, putini, care nu simt ca li se potriveste vre-o religie, cult ....etc. Ii judecam pe acestia sau nu? Daca ne gandim putin si daca intelegem ca fiecare are de urmat propria voce interioara, cu siguranta putem accepta ca ,,merg pe o alta cale,,. Insa prin comparatie, acel personaj, care nu se incadreaza in ,,tipar,, este privit ,,altfel,, sau ca fiind un outsider. Daca iesi din tipar, fie esti geniu fie esti un ciudat. Insa acele persoane,  tot prin comparatie cu cei ce reusesc sa se adapteze, se simt exact cum sunt priviti; ciudati, diferiti, chiar pierduti intr-un haos mental pentru ca nu inteleg, nu reusesc sa patrunda in vibratia colectiva.

Cum ar putea cele doua tabere sa se ,,impace,,? In prima faza, cel ,,diferit,, ar face bine sa se accepte, sa se inteleaga, pentru ca s-a nascut astfel si are de indeplinit o misiune care nu include apartenenta. Iar cei ce il observa, ar face bine sa ii accepte optiunea.

Simplu, nu? Si totusi foarte complicat, pentru ca de ambele tabere se duce o lupta crancena, chiar daca la prima vedere nu se observa acest razboi. Sa luam spre exemplu copiii, care inca nu s-au maturizat in gandire si care actioneaza fara sa cunoasca prea multe concepte. De ce ,,tocilarii,, sau ,,ochelaristii,, sunt marginalizati sau batjocoriti? De ce un baietel care nu iubeste fotbalul este vazut diferit de catre cei ce adora acest sport?

Dar haideti sa privim in spre adulti, in spre cei ce ,,au mai multa minte,, sau experienta de viata! Cum sunt priviti cei ce nu fac parte, spre exemplu din ortodoxism? Cum sunt priviti Martorii lui Iehovah? Sau sa nu ne referim la religie, sa ne referim la persoane care nu ies prin cluburi, nu isi fac veacul prin baruri, locatii pe care majoritatea tinerilor le frecventeaza? Cum sunt priviti cei care refuza sa bea alcool atunci cand toti ceilalti o fac? Cum sunt priviti cei ce au devenit intre timp vegetarieni? In fine, cred ca s-a inteles substratul!

In zadar propovaduim acceptarea pentru ca oricum nu tinem cont de ceea ce noi insine afirmam. A vedea barna din ochiul celuilalt ne face, sa recunoastem, sa ne simtim mai frumosi, destepti, decat ceilalti. Ne place, desi nu recunoastem, sa observam un altul care nu se ridica la ,,nivelul,, nostru.

Dar e mai greu sa ne dam voie sa patrundem in interiorul nostru ca sa observam ca fiecare are propriile sale ,,ciudatenii,, sau toane, sau cum s-or numii. Ne este teama sa privim in haosul nostru interior pentru ca stim dinainte ca avem si noi o gramada de defecte. Insa exact din acest motiv, din pricina faptului ca nu ne permitem sa ne ,,acceptam,, propria fiinta, nu suntem in stare sa ii acceptam si pe ceilalti, care n-au cum sa fie decat diferiti.

Nici nu realizam ca noi ne privim in oglinda cand vedem defectele cuiva. Nici nu realizam ca iubim ceva ce deja avem in interiorul nostru atunci cand iubim pe cineva. Habar n-avem ca ,,natura,, ne ofera zilnic, de mii de ori, ocazia de a ne observa frumusetea dar si defectele, prin intermediul a ceea ce observam la cei din jur.

In perioada pe care o traversam, aspectele astrale incearca sa ne ofere ocazia de a patrunde in interiorul nostru, de a ne observa adevaratele talente, defecte, capacitati sau chiar adevaratele dorinte. Ne rasfiram prea mult atentia asupra celor din jur si ne raportam prea mult la ceea ce crede ,,marea masa,,. Poate ca ne-am neglijat propria fiinta, iar acum, se cere un echilibru in acest sens. In fond si la urma umei, ne nastem pentru a ne trai propria viata.

Daca in acest proces, de redescoperire a propriei persoane, vom reusi sa ne si acceptam, asa cum suntem, mici sau mari, slabi sau puternici, frumosi sau mai putin frumosi, poate ca vom reusi in cele din urma sa ii acceptam si pe cei din jurul nostru. Sa nu uitam ca avem si o porunca Divina: ,,iubeste-ti aporoapele ca pe tine insuti,,. Iar daca nu ne iubim, cu siguranta iubirea pentru ceilalti nu poate fi ,,calitativa,, pentru ca reflecta exact calitatea celei pe care o nutrim pentru noi insine.

Un comentariu: